FAPTE BUNE 20 septembrie 2021

Un nou pas în proiectul de restaurare a bisericii din Corbi, o inițiativă susținută de Purolite

de Administrator | 1570 vizualizări

În urmă cu o lună a luat start un proiect important pentru comunitatea din satul Corbi, și anume, lucrarea de restaurare a bisericii ortodoxe, construită în 1880, iar Purolite a ales să sprijine această inițiativă cu sponsorizări. Am stat de vorbă cu domnul preot Adrian Ghindea pentru a afla mai multe detalii despre acest proiect.

”Am scos din biserică toată podina, care era veche de când e biserica, din 1880. Era toată coaptă. Noi acum ce vrem să facem este doar o parte din proiectul acesta. Am reușit să turnăm șapa, în direcția aceasta s-a îndreptat sprijinul financiar pe care l-am primit.  Am turnat o șapă de ciment, cu izolație, cu plase, pe toată suprafața bisericii. A fost un proiect mai mult decât necesar. Am făcut acum doi ani acoperișul, la fel de vechi, și acum restul. Prima dată se face ce e deasupra, apoi ce este dedesubt. Sper să ne ajute Dumnezeu să facem și încălzirea. Lucrarea este mult mai amplă. Dar bănuții aceștia s-au dus în șapă și în jurul bisericii” ne-a declarat părintele Ghindea.

Lucrarea a stârnit reacții și din partea enoriașilor, care au simțit o bucurie mare, iar mulți dintre acești au și felicitat această inițiativă. Părintele Ghindea mai spune că ”Împăcarea a venit și din partea Domnului, pentru că totul a decurs foarte bine, iar lucrările s-au realizat cu succes”. În plus, acest proiect a avut parte de o binecuvântare și anume, finalizarea icoanei Sfântului Dumitru, ”o icoană la care s-a lucrat vreo doi, trei ani de zile și pe care nu credeam să o văd vreodată” a mai completat părintele. ”A fost ca o binecuvântare, pentru că am început cu ajutorul sfântului și terminăm tot cu el. Mai mult de atât nu poți să-ți dorești de la Dumnezeu”.

Unii dintre localnici au dorit să sprijine și ei această inițiativă, în timp ce alții nu au reușit să contribuie la proiect, însă părintele a ținut să-i liniștească, spunându-le oamenilor ”că chiar dacă nu pot contribui cu bani, biserica oricum va merge înainte și lucrările vor continua. Cu voia lui Dumnezeu și cu sponsorizările primite vom termina încet totul. Mulțumim lui Dumnezeu și celor darnici pentru ajutorul oferit”.

Sponsorizarea primită de către biserica din Corbi este parte dintr-un proiect mai amplu, de implicare a companiei Purolite în susținerea nevoilor comunităților din jurul orașului Victoria și nu numai, prin finanțarea unor acțiuni precum ”Caravana cu Medici” din Ucea, prin donații către unitățile medicale din zonă sau prin organizarea de activități de donare de sânge. 

Distribuie articolul:  
|

FAPTE BUNE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.