FAPTE BUNE 2 octombrie 2018

FOTO Casa de Cultură din Victoria s-a luminat roz

de Administrator | 664 vizualizări

Astfel s-a marcat Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului la Sân

Un roz aprins a „îmbrățișat” luni seara, pe 1 octombrie, Casa de Cultură din orașul Victoria. Evenimentul a marcat astfel  Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului la Sân.

Toată luna octombrie, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului la Sân, iar întreaga lună este dedicată unor acțiuni ce au ca scop conștientizarea pericolului reprezentat de această maladie şi a modului în care pot fi depistate primele semne ale bolii, astfel încât să poată fi salvată viaţa acelor persoane diagnosticate cu această cumplită boală.

Este foarte important ca oamenii sa realizeze cât de cumplită poate fi aceasta boală, și cât de important este să se depisteze diagnosticul la timp”, au declarat pentru VEȘTI BUNE DIN ȚARA FĂGĂRAȘULUI, coordonatorii Casei de Cultură din Victoria.

Propunerea organizării unui astfel de eveniment a venit de la Organizația Femeilor Liberale din Victoria, iar Casa de Cultură a orașului Victoria a făcut posibilă organizarea.

Sursă foto: Facebook/ Casa de Cultură Or. Victoria

Distribuie articolul:  
|

FAPTE BUNE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.