FAPTE BUNE 30 septembrie 2019

O nouă campanie de donare de sânge la Victoria, la inițiativa Purolite

de Administrator | 1599 vizualizări

Actul suprem de bunăvoință: să îi ajuți pe cei aflați în nevoie cu o bucățică din tine!

 

Laboratorul de Fapte Bune, în parteneriat cu Centrul de Transfuzii Sanguine al județului Covasna și Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Victoria organizează, în 3 octombrie, o a doua colectă de sânge în orașul Victoria.

Donarea se face pe baza unei programări prealabile, începând cu ora 08:00, în locația care va fi amenajată și se această dată la Așezământul Social din curtea Bisericii. Pentru o bună organizare și pentru a reduce timpul de așteptare, este nevoie ca donatorii să se programeze, sunând la numărul de telefon 0745.621.630, până cel târziu la data de 1 octombrie.

Condiții de donare

Donator de sânge este orice cetățean român sau cetățean european cu domiciliul în România, în deplină stare de sănătate, care se supune regulilor prelevării de sânge total și de componente sanguine. Este important de știut însă că pentru a deveni donator, trebuie respectate câteva condiții esențiale:

  • Vârsta să fie cuprinsă între 18 și 60 de ani;
  • Greutate peste 55 de kilograme;
  • Puls regulat, 60 – 100 de bătăi pe minut;
  • Tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg;
  • Să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale;
  • Femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada de menstruație;
  • Să nu fi consumat băuturi alcoolice sau grăsimi cu cel puțin 48 de ore înainte de donare;
  • Să nu fie sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine etc.;
  • Să nu fi luat medicamente în ultimele 2 săptămâni;
  • Să se alimenteze și hidrateze în dimineața donării.

10 beneficii ale donării de sânge

Pe lângă faptul că donarea de sânge este o acțiune care realmente salvează vieți, aceasta este benefică și pentru donatori, din cel puțin 10 motive, potrivit Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Covasna:

  1. i se confirmă starea bună de sănătate sau i se semnalează o afecțiune depistată în timpul consultației;
  2. scade cu 30% riscul de accident vascular cerebral cu consecințele sale, inclusiv paralizie;
  3. organismul își reîmprospătează sângele;
  4. donatorii de sânge prezintă un risc mai scăzut de infarct miocardic acut;
  5. donarea de sânge stimulează imunitatea;
  6. donarea de sânge poate ajuta persoanele hipertensive să-și mențină valorile presiunii arteriale în limitele normale;
  7. persoanele care donează sânge de minim două ori pe an, prezintă o rată mai mică de cancer;
  8. donatorii de sânge cu greutatea mai mare decât a cea normală sunt avantajați de faptul că la o donare de sânge se pierd aproximativ 650 de calorii;
  9. i se face un set de analize complete al cărui rezultat poate obținut la cerere;
  10. i se oferă conform tradiției, după donare, o masă caldă sub forma unui carnet de 7 tichete de masă.

Mai mult, CTS. Covasna este singurul centru de transfuzie din țară, care, pentru a le mulțumi călduros donatorilor, le oferă după donare un cârnat și/sau un crenvurst fierbinte.

Nu e relevant unde donează, important este să o facă. Sângele donat se prelucrează în componente care vor ajunge, indiferent de județ, la oamenii bolnavi care au nevoie. Așadar, nu e relevant unde și cui donează, ci e relevant acest act de bunăvoință, de a oferi celor aflați în nevoie, o bucățică din propriu corp, pentru că sângele este un țesut viu, celor care luptă să supraviețuiască și, dacă se poate, în mod ideal, să se vindece”, declară directorul Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Covasna, dr. Andy Rosin.

Prima colectă de sânge din Victoria și totodată prima campanie din cadrul Laboratorului de Fapte Bune a avut loc în luna mai. Acțiunea a fost un succes desăvârșit pentru că s-au prezentat peste 50 de donatori, fapt care a depășit așteptările organizatorilor.

Laboratorul de Fapte Bune este o inițiativă a companiei PUROLITE România.

Distribuie articolul:  
|

FAPTE BUNE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.