FAPTE BUNE 17 mai 2019

Peste 50 de donatori la prima colectă mobilă din Victoria

de Administrator | 1066 vizualizări

Prima campanie de donare de sânge organizată după foarte mulți ani, dacă nu chiar în premieră, în orașul Victoria a reunit peste 70 de persoane  marți, 14 mai, la Așezământul Social din curtea Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Dintre acestea, 52 au putut să și doneze, pentru că au fost apte medical, ajutând astfel semenii aflați în suferință pe paturile de spital.

Numărul mare de donatori, dar și organizarea acțiunii au făcut ca evenimentul să fie un real succes, au spus chiar reprezentanții Centrului de Transfuzii Sanguine Covasna, cei care au onorat invitația la această acțiune.

A fost o zi neașteptată. Surprinzătoare, la modul plăcut. Mulțumim tuturor! A fost un gest mic, pentru o faptă mare. Drumul a fost dificil, peste mână cumva, dar a meritat. Acum avem resurse și încercăm să onorăm și noi spitalele”, ne-a spus unul dintre coordonatorii acțiunii, asistenta Mihaela Demeter.

Aceeași impresie pozitivă a fost împărtășită și de medicul echipei covăsnene, Imre László. „A fost o zi foarte reușită. Am fost la mai multe astfel de ieșiri până acum, niciodată nu am avut așa de mulți donatori. Să sperăm că așa va fi și în viitor, pentru că dacă și cei de aici mai vor, mai venim. E un început bun”, a punctat acesta.

Au apreciat ideea chiar și aleșii locali, care au venit și să doneze.

Această campanie este una foarte bună. Este nevoie la nivel de țară de astfel de acțiuni. Faptul că această echipă s-a deplasat în orașul nostru și a fost la îndemână m-a determinat și pe mine și pe mulți alții să mergem să donăm. Susținem asemenea inițiative și pe viitor vom mai participa la astfel de campanii”, ne-a declarat, imediat după ce a ieșit din sala de donare, viceprimarul orașului Victoria,  Cristina Bratu.

Micul, dar cochetul Așezământ Social a fost în permanență, încă de dimineață, de la ora 08:00, sufletul faptelor bune, pentru că oamenii, indiferent de statut social, de meserie sau dacă se află sau nu la prima donare au adus, cu sângele lor, un strop de speranță în viețile bolnavilor din toată țara, acolo unde se vor resimți rezultatele colectei.

Am apreciat inițiativa societății Purolite de a organiza această campanie de donare de sânge în orașul nostru și ne-am bucurat că i-am putut sprijini cu ceea ce aveau nevoie pentru aceasta, respectiv am pus la dispoziție pentru recoltare Așezământul social Sfântul Nicolae. Donarea de sânge este un act nobil, un act creștinesc. Trebuie să-l iubim pe celălalt şi să-i înţelegem nevoia!”, ne-a spus și gazda campaniei de marți din orașul Victoria, preotul paroh Daniel Smădu.

Campanii periodice de donare de sânge

Reușita campaniei i-a făcut pe coordonatori să-și dorească să organizeze periodic astfel de acțiuni.

La prima întâlnire cu cei de la Comparty, cu inițiatorii Laboratorului de Fapte Bune, un coleg de-al nostru, Cosmin Cățânaș a avut ideea să spun genială de a propune organizarea unei acțiuni de donare de sânge în Victoria, pentru că sunt foarte mulți doritori și în zonă nu există nicio soluție pentru această activitate. (...) A fost o reușită ținând cont că a fost prima acțiune de acest gen din Victoria. După știința mea, cel puțin în ultimii 25 de ani nu a mai fost. Vrem să devină, dacă nu la fiecare trei luni, măcar de două ori pe an, un obicei. Cred că ar trebui să informăm mai bine lumea în ceea ce înseamnă să fii donator, ce condiții trebuie îndeplinite”, ne-a spus Cristina Lie, reprezentantul Companiei Purolite, unul dintre finanțatorii și coordonatorii campaniei.

La fel de mulțumit de această acțiune s-a declarat și cel care a aprobat în primul rând plecarea covăsnenilor spre Victoria, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine din Județul Covasna, dr. Andy Rosin, care de asemenea și-a luat angajamentul de a mai organiza astfel de campanii în orașul Victoria, în ciuda distanței foarte mari pe care medicii și asistentele o au de făcut pentru a ajunge aici, fiind peste 100 de kilometri între Sfântu Gheorghe și orașul brașovean.  

Omul sfințește locul. Acțiunea a fost organizată la modul cel mai profesionist. Coordonatorii au venit la noi și s-au sfătuit cu noi cum să se întâmple. Oamenii au fost programați la ce ore să vină, așa că nu au venit toți deodată și nu s-a stat la coadă. A fost un exemplu splendid de ce se poate face când se dorește într-adevăr nu numai publicitate, ci să se facă treabă. Intenționăm să facem asemenea campanii odată la trei luni, deci va deveni o permanență”, a spus dr. Andy Rosin, care a reiterat intenția de a realiza astfel de campanii mobile și la Prejmer în județul Brașov.

„Aceasta a fost doar o picătură într-un ocean”, a punctat directorul CTS Covasna, explicând că nevoia de sânge este permanentă.

Mulțumiți de șansa oferită chiar în orașul lor s-au arătat și locuitorii din Victoria, care s-au prezentat la Așezământul „Sfântul Nicolae” în număr mare și care au înțeles că binele făcut se întoarce tot în bine.

„Este foarte bine, chiar și pentru sănătatea mea. Am donat și n-am nicio problemă, am suficient sânge și e foarte bine că putem ajuta și pe alții. Cred că ar fi și mai bine să fie cât mai dese astfel de campanii. Dacă se intră într-o regularitate, lumea s-ar obișnui. Dacă nu donează o anumită perioadă, uită că trebuie să ajute și pe alții. E bine că sunt campanii și aici pentru că e mai ușor decât să mergem la Brașov, Făgăraș sau Sibiu. Implică și drum trebuie și timp alocat. Aici cred că sunt destui donatori”, ne-a spus unul dintre donatori, profesorul Ioan Ciprian Timofte. 

Acțiunea a fost organizată de Laboratorul de Fapte Bune, inițiativă a companiei PUROLITE România, cu sprijinul Centrului de Transfuzii Sanguine al județului Covasna și Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Victoria.

Campania a scos astfel la suprafață o față luminoasă a orașului Victoria, localitatea de la poalele munților, cu un farmec aparte atât datorită reliefului uluitor de care dispune, cât și prin deschiderea de care au dat dovadă locuitorii acesteia. Marți, Victoria a fost a oamenilor buni!    

Distribuie articolul:  
|

FAPTE BUNE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.