FAPTE BUNE 29 ianuarie 2019

Prima localitate care implementează programul „Masă Caldă” este lângă Făgăraș

de Administrator | 1636 vizualizări

Școala Gimnazială din localitatea Părău este prima și deocamdată singura unitate de învățământ din județul Brașov care deja implementează programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Copiii care se află sub egida acestei școli, de la grădiniță până la clasa a VIII-a, au astfel asigurată zilnic masa de prânz, care cuprinde felul II și desert. Prepararea mâncărurilor se face în funcție de cantitățile și conținutul caloric stabilit prin normele de hrană prevăzute de legislația în vigoare. Acestea sunt alese dintr-o varietate orientativă de meniuri incluse în sugestiile Institutului Național de Sănătate Publică, potrivit unui reportaj publicat pe site-ul Fundației Comunitare Țara Făgărașului.

Prânzul este servit într-un container tip cantină aflat în incinta unității, care pune la dispoziție un loc în care cei mici pot servi masa într-un ambient plăcut și pot socializa cu ceilalți colegi ai lor. În meniul copiilor se poate întâlni dovlecel umplut cu brânză la cuptor, cartofi gratinați cu piept de pui la grătar, sufleu de broccoli cu brânză, mâncare de varză dulce cu friptură la grătar, ghiveci de legume cu pui, mâncare de mazăre cu piept de pui, quinoa cu legume, macaroane cu brânză, salată de fructe, dar și multe alte preparate. Pentru a avea parte de masa caldă, prezența elevilor la toate orele de curs în ziua respectivă este obligatorie, în caz contrar, mâncarea  nu le va fi asigurată în acea zi”, mai arată aceeași sursă.

Școala Gimnazială Părău este una din cele 50 de școli gimnaziale din țară și singura din județul Brașov care au implementat programul guvernamental care prevede acordarea de mâncăruri calde în fiecare zi de școală, pe tot parcursul anului. 

Proiectul de acordare a unui supliment alimentar copiilor care merg la școală a fost inițiat în anul școlar 2016/2017. Scopul acestuia este de a combate abandonul școlar și de a evita excluziunea socială.

Sursa: Fundația Comunitară Țara Făgărașului. 

Sursă foto: Fundația Comunitară Țara Făgărașului. 

Distribuie articolul:  
|

FAPTE BUNE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.