ȚARA FĂGĂRAȘULUI 5 februarie 2021

5 oameni de cultură ai Țării Făgărașului

de Administrator | 1450 vizualizări

Țara Făgărașului a fost tărâmul-mamă a multor generații de intelectuali. Astăzi, în lista noastră se află cinci oameni de cultură contemporani, care merită un loc de onoare în ziarul nostru și despre care vom afla mai multe. La urma urmei, suntem datori lor pentru contribuția extraordinară pe care au adus-o culturii românești și sufletului nostru, atât când vorbim de poeziile lui Octavian Paler, cât și când avem ocazia să o ascultăm pe pianista Carmen Daniela.

1. Octavian Paler (1926-2007)

Poate cel mai cunoscut dintre cei 5 din listă, este scriitorul, jurnalistul și omul politic român Octavian Paler, născut la Lisa în 1926.

S-a remarcat încă din liceu la materiile filosofie, latină și elină, astfel că a ales mai târziu să urmeze cursurile Facultății de Litere și Filosofie simultan cu cele ale Facultății de Drept din București. A fost redactor și vicepreședinte pentru Radiodifuziunea Română, președinte al Consiliului Ziariștilor și redactor-șef la România Liberă. Este persecutat datorită viziunilor pro-occidentale și datorită criticilor la adresa PCR.

Totuși, ne rămâne în amintire ca unul dintre cei mai importanți scriitori și poeți pe care i-am studiat și cu care ne mândrim. Printre operele sale enumerăm: ”Viața pe un peron”, ”Poeme”, ”Un om norocos”.  Redăm mai jos unul dintre citatele lui, în care face referire la locurile în care a copilărit: ”Pentru mine, Lisa nu e o localitate. E un amestec de lume reală şi mitologie, care nu poate fi asemănat cu nimic.”

2. Ștefan Câlția (1942)

Pictorul Ștefan Câlția s-a născut la Brașov în 1942, dar și-a petrecut anii copilăriei la Șona, satul bunicilor, situat pe malul drept al Oltului, lângă Făgăraș, locație care se regăsește în nenumărate rânduri în arta sa. Și-a finalizat studiile în arte plastice, absolvind ca șef de promoție și fiind coleg și discipol al unor mari artiști. El se consideră ca fiind Pictor al cerului, temele abordate în pictura sa fiind deseori zborul, insula, pictorul fiind cel mai de seamă reprezentant al genului realism fantastic.

Este recunoscut internațional, picturile lui fiind expuse în Norvegia, Elveția, Țările de Jos, Danemarca și achiziționate în Muzeele de artă contemporană ale marilor orașe Europene. Începând cu 1993, a fost profesor la Universitatea de Arte București, departamentul Pictură, iar în continuare încântă ochii artiștilor cu creațiile sale.

3. Carmen Daniela (1951)

Născuta în 1951 la Făgăraș, Carmen Daniela este o pianistă și profesoară de pian în Austria. Încă de la vârsta de 4 ani a început să studieze acest instrument, iar până la vârsta de 10 ani talentul ei s-a reflectat în primele ei compoziții muzicale. A urmat cursurile liceului special de muzică din București și și-a desăvârșit studiile la Viena, cu ajutorul unei burse. A primit recunoaștere internațională ca interpretă la festivaluri de muzică, dar și prin organizarea ”Săptămânilor Festivalului Internațional de Muzică în castele și palate” din Renania.

Cu ocazia împlinirii a 250 de ani a lui Joseph Haydn, ea a interpretat și a înregistrat pe discuri întreaga opera de pian a compozitorului. Este într-adevăr o personalitate cu adevărat prețioasă pentru cultura internațională.

Mai multe detalii despre ea găsiți pe site-ul http://www.carmendaniela.de/index.html

4. Radu Anton Roman (1948-2005)

A fost jurnalist, scriitor și realizator TV, cunoscut pentru emisiunile culinare, Radu Anton Roman s-a născut la Făgăraș în 1948. Speciile literare abordate de el au fost poezia, nuvela, romanul și eseul. Pe lângă ocupațiile de zidar, pedagog, gardian de noapte, bibliotecar prin care scriitorul se întreținea, el urmează și cursurile Facultății de Jurnalism din București. Intră în conflict cu Partidul Comunist Român datorită elementelor de critică din volumul ”Zile de pescuit” și își pierde funcția de redactor al ziarului ”Munca”. După revoluție, îl pasionează din ce în ce mai mult gastronomia românească, motiv pentru care începe să lucreze la volumul de antropologie culinară ”Bucate, vinuri și obiceiuri românești”, publicat în 1998. Între 2001 și 2005 a realizat emisiunea ”Bucătăria lui Radu” pentru ProTV.

5. Mircea Florin Șandru (1949)

Membru al Uniunii Scriitorilor Români, poetul și jurnalistul Mircea Florin Șandru este născut la Făgăraș în 1949. A fost elev al școlii ”Badea Cârțan” de la Cârțișoara, iar după absolvirea liceului Ion Codru Drăgușanu, a urmat cursuri de electromecanică la Brașov. A început apoi Facultatea de Filosofie din București, la care a renunțat și a ales în schimb Facultatea de Ziaristică. Spiritul jurnalistic s-a manifestat încă din anii studenției când a fost redactor la ziarul ”Sigma” și președinte al cenaclului ”Liviu Rebreanu”. A fost comentator și șef de departament la ziarul ”Scânteia tineretului” și, ca jurnalist, a avut șansa să călătorească și să realizeze reportaje în țări precum India, Pakistan, China, Mongolia, Sri Lanka, Ghana, Côte d'Ivoire, Liberia, Statele Unite ale Americii, Canada și în majoritatea țărilor europene.

Debutul său ca poet a avut loc prin apariția poemelor lui în ziarul ”România literară” în 1973. Mai târziu, volumul de poezii ”Elegie pentru puterea orașului”, apărut în 1974, a avut un adevărat succes, fiind tradus în mai multe limbi.

Chiar dacă unii dintre acești intelectuali nu se mai află printre noi pentru a ne îmbogăți cultura și arta autohtonă, noi, cititorii, avem posibilitatea și, poate chiar datoria, să ținem vii operele lor. Când a fost ultima dată când ați citit o poezie? Și de ce nu tocmai una al lui Octavian Paler? Chiar dacă nu vă permiteți să cumpărați un tablou semnat Câlția, puteți să-i urmăriți pagina de Facebook, unde își ”expune” tablourile sau, cu puțin noroc, să vizitați o galerie cu picturile lui. Și cine nu ar fi interesat să afle mai multe despre obiceiurile culinare ale românilor și, de ce nu, să le și pună în aplicare în bucătăria proprie? Orice v-ar pasiona și orice ați alege, este un mod excelent prin care vă puteți încărca sufletul și prin care ajutați autorul să dăinuiască în spiritul comunității.

sursă foto: Facebook (Ștefan Câlția)

Distribuie articolul:  
|

ȚARA FĂGĂRAȘULUI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.