Grid - satul horitoarelor din Țara Făgărașului

Un sat ascuns de ochii lumii moderne, dar plin de tradiții care s-au păstrat peste ani, Grid este cunoscut pentru fiii și fiicele satului care au adus bucurie și mândrie de-a lungul timpului în întreaga comună, dar chiar și în județul Brașov. Dacă vei avea drum încolo și vrei să faci o plimbare prin sat, vei vedea că timpul parcă a stat în loc, dar tocmai liniștea, lipsa asfaltului și abundența pădurii te provoacă să-ți regăsești sufletul. Aici poți să te ascunzi o clipă de agitația orașului, de lumea artificială și să-ți lași sufletul să se odihnească. 

Peste tot domnește tradiția și dacă bați la poarta oricărui sătean vei afla povești despre Horitoarele din Grid. Acest grup de 20 de femei cântă cântece foarte vechi, transmise dintr-o generație în alta, încă din Evul Mediu și au reușit să ducă mai departe autenticitatea culturii tradiționale. Având voci excepționale și un repertoriu nemaiîntâlnit, horitoarele au fost invitate ani la rând să cânte la sărbători, festivaluri, precum Cerbul de Aur și Festivalul Național al Tradițiilor Populare de la Sibiu și chiar la concursuri unde au câștigat locul I dintr-un număr mare de ansambluri participante. 

Din păcate, secolul vitezei pare să nu țină cont de asemenea tradiții și obiceiuri, iar prioritățile tinerilor s-au mutat de la sat la oraș. Generația tânără nu mai are interes și energie ca să ducă mai departe astfel de obiceiuri. Șezătoarele au fost înlocuite de televiziune și internet și, din păcate, nimeni nu mai toarce, întrucât totul se găsește de-a gata în magazine și mall-uri. Tinerii sunt preocupați mai degrabă de atragerea urmăritorilor pe rețelele de socializare, decât în a duce mai departe ceea ce au lăsat străbunii. Deși, dacă facem un exercițiu de imaginație, fuziunea vechilor tradiții cu noile medii de comunicații ar fi un mod întru totul inedit de a ține obiceiurile vii.

Astăzi a rămas doar jumătate din grupul horitoarelor vechi, dar s-au păstrat multe poze alb-negru și amintiri de uns sufletul. Cei care încă trăiesc în Grid, își amintesc cu drag de vremurile bune și de horitoarele din Grid. Am stat de vorbă cu doamna Margareta Ciurilă (născută Urdea), a cărei mamă, doamna Viorica Urdea, a fost parte a grupului horitoarelor de la începuturi. I-am adresat câteva întrebări și am rugat-o să ne împărtășească o bucățică din amintirea ei.

Vești Bune din Țara Făgărașului: Câți ani aveați când horitoarele au început să cânte împreună? 

Margareta Ciurilă: Horitoarele ca și grup s-au format după 1990, nu știu exact căci eu eram la Sibiu și veneam destul de rar la Grid. Știu doar ce-mi povestea mama Ică (Viorica Urdea, parte a grupului Horitoarelor) și-mi arăta poze. Știu că au participat la multe festivaluri folclorice din țară, chiar și la Cerbul de Aur.

VB: Ce amintire dragă din tinerețe vă vine în minte atunci când vă gândiți la horitoarele din Grid?

M.C.: Eu le-am văzut pe viu în 2009, la Sibiu în muzeul Astra din Dumbrava Sibiului, când au primit și o diplomă de excelență. Atunci m-au impresionat până la lacrimi, mai ales mama Ică, interpretând o doină veche de vreo 100 de ani pe care eu n-am auzit-o niciodată.

VB: Când și unde se adunau horitoarele pentru repetiții?

M.C.:  Vara, repetițiile le făceau la căminul cultural sau în vreo clasă de la școală, iar pe timpul iernii, acasă la una dintre ele.

VB: Dintre toate aparițiile și concursurile la care au participat, care este cel cu care se mândresc gridanii cel mai tare?

M.C.: Cred că se mândreau foarte tare cu participarea la Cerbul de Aur, dar erau apreciate de specialiști în folclor atât pentru costume cât și pentru cântecele foarte vechi pe care le interpretau.

VB: Care credeți că este motivul pentru care această tradiție nu a fost dusă mai departe de generațiile care au urmat?

M.C.: Tradiția s-a pierdut pentru că nu mai are cine să o ducă mai departe. Gridul este un sat cu foarte puțini băștinași și aceia, foarte în vârstă. Dintre horitoare mai sunt în viață doar 4, în vârstă de peste 80 de ani și alte 3, care au peste 60 de ani. Noi, cei care ne tragem din Grid, suntem doar sezonieri.

Astăzi, au rămas doar amintirile înrămate și câteva articole care menționează prestațiile horitoarelor, însă mândria dăinuiește în continuare în familiile acestora. Poate niciodată nu se va menționa destul numele lor și contribuția pe care au adus-o mai ales în sufletul celor ce le-au ascultat. Deși satul este din ce în ce mai pustiu, nu putem decât să sperăm că, din când în când, oamenii se întorc la origini și își reamintesc de frumusețea zilelor de demult când viața era mai simplă. Chiar dacă ne ducem existența în orașele mari, trebuie să lăsăm loc de ceea ce ne-a lăsat satul: tihna și liniștea.