ȚARA FĂGĂRAȘULUI 27 septembrie 2019

Începe modernizarea „Drumului de sub munte”

de Administrator | 1372 vizualizări

Consiliul Județean Brașov a dat marți, 24 septembrie a.c. ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea drumului interjudețean DJ 104A, DJ 105C, DJ 105P din zona Ţara Făgăraşului - cunoscut sub denumirea „Drumul de sub munte”. Acesta este cel mai mare e proiect cu finanțare europeană accesat de autoritățile brașovene în domeniul infrastructurii rutiere. 

Drumul care urmează să fie modernizat în 33 de luni, însumează aproximativ 50 de km. Investiția se ridică la peste 141 de milioane de lei. Finațarea este asigurată prin Programul Operațional Regional. 

„Reprezentanții firmei constructoare s-au mobilizat foarte bine, astfel că la data de începere a lucrărilor avem deja utilajele pe teren, ceea ce ne face să sperăm că realizarea acestora va respecta întru totul în termenele contractuale. Acesta este mai mare proiect cu finanțare europeană accesat de Județul Brașov în domeniul infrastructurii rutiere, cu o valoare totală de 141.594.653,28 lei (inclusiv TVA), şi printre cele mai mari proiecte de infrastructură în curs de implementare la nivelul Regiunii Centru, fapt care ne responsabilizează în luarea tuturor măsurilor pentru ca lucrările să se desfășoare în cele mai bune condiții. Consiliul Județean are în implementare proiecte totalizând 300 de milioane de lei pe Programul Operațional Regional. Mai avem proiecte de 120 de milioane de lei pe Programul Național de Dezvoltare Locală, plus investiții de 80 de milioane de lei din bugetul propriu al Consiliului Județean, ceea ce spune foarte multe despre implicarea noastră în dezvoltarea județului Brașov”, a spus președintele CJ Adrian-Ioan Veștea.

În conformitate cu prevederile contractuale, în termen de 30 zile de la data de începere a lucrărilor antreprenorul va transmite Consiliului Județean Brașov, spre analiză și acceptare, programul de execuție detaliat al întregului contract, mai transmite CJ Brașov. 

Sursa foto: Facebook/ Consiliul Județean Brașov.

Distribuie articolul:  
|

ȚARA FĂGĂRAȘULUI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.