ȚARA FĂGĂRAȘULUI 8 iulie 2018

Localnicii din Șoarș, uniți în credință și tradiții, în anul Centenarului

de Administrator | 346 vizualizări

Astăzi, localnicii din Șoarș și-au îmbrăcat costumele tradiționale păstrate cu sfințenie și au participat la evenimentul „Uniți în credință și tradiții“.

Organizatorii și-au propus ca prin acest proiect, să arate frumusețea tradiţiilor românești, moștenite de la bătrânii noștri și să le transmită următoarelor generații, pentru a le cultiva în inimi dragostea față de frumos, de armonie, de culoare și de rădăcini.

Sătenii și invitații din Țara Făgărașului s-au întâlnit la biserica din sat, unde au participat împreună la Sfânta Liturghie, după care a urmat o paradă a costumelor tradiționale dar și a strigăturilor specifice zonei, pe ulițele satului.

Tot în cadrul evenimentului, la Căminul Cultural a avut loc o expoziție cu produse realizate de copii și artizani locali, dar și un program artistic susținut de copiii din grupul de cateheza Sf. Ierarh Nicolae din Șoarș, grupul vocal Mugurași din Făgăraș, grupul vocal Prietenia din satul Cincu și interpreta de muzica populară, Mioara Marinca.

Evenimentul a fost organizat de Asociația ”Iia călătoare” și grupul de Șezători în Țara Făgărașului, în parteneriat cu Primăria Șoarș.

sursa foto: facebook

Distribuie articolul:  
|

ȚARA FĂGĂRAȘULUI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.