Pas important pentru Microregiunea Țara Făgărașului
Strategia de Dezvoltare Durabilă a Microregiunii Țara Făgărașului a fost făcută publică luni, 25 februarie, moment care a marcat, în mod oficial, și înființarea Microregiunii Țara Făgărașului. Proiectul a fost prezentat la întâlnirea dintre comisarul european pentru politică regională Corina Crețu, autoritățile județene din Brașov și Sibiu și 33 de primari ai orașelor și comunelor din zonă. Evenimentul a avut găzduit de Cetatea Făgăraș.
„Această strategie sprijină dezvoltarea economică și socială echilibrată, bazată pe respectarea specificului microregiunii, îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor, gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului, alături de exploatarea rațională a teritoriului.
Strategia promovează funcționarea unor instituții publice performante în domeniile educaţiei, sănătății și infrastructurii de bază pentru serviciile publice.
De asemenea, prin strategie, propunem investiții de infrastructură mare, precum și investiții publice și private. Intervențiile propuse prin strategie urmăresc stabilirea de legături între diferitele sectoare sau actori, care pot oferi servicii și oportunitati prin care va crește competitivitatea zonei, participarea pe piața muncii, se vor îmbunătăți nivelul de educație și accesul la servicii (sociale și/sau medicale), cât și condițiile de locuire.
Este cale lungă de străbătut până la demararea întregului proiect, dar acest prim pas ne face încrezători că putem oferi un viitor mai bun copiilor Țării Făgărașului și al întregului ansamblu de comunități, parte integrantă a microregiunii Țara Făgărașului”, a transmis primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu.
Comisarul european pentru Politica Regională, Corina Creţu a felicitat autoritățile din Făgăraș pentru proiecte și pentru felul în care au fost folosiți până în prezent banii europeni și i-a asigurat de sprijin pentru acțiunile viitoare.
„Mi-a făcut o deosebită plăcere să fiu astăzi în Făgăraș și să mă întâlnesc cu reprezentanți ai administrației locale din Sibiu, Brașov și Făgăraș, cei care sunt cei mai apropiați de cetățeni și primii care își asumă răspunderea pentru punerea în aplicare a proiectelor derulate cu fonduri europene.
Le-am mulțumit pentru eforturile depuse în implementarea proiectelor cu fonduri structurale și totodată i-am felicitat pentru modul în care au folosit banii europeni pentru a transforma orașul Făgăraș, dar și imaginea județelor Brașov și Sibiu.
Uniunea Europeană a finanțat în zona Făgăraș, Sibiu și Brașov proiecte de peste 800 de milioane de euro, bani care au contribuit la creșterea calității vieții cetățenilor. UE a susținut aici investiții pentru modernizarea transportului urban, dezvoltarea infrastructurii de sănătate, eficiență energetică, susținerea mediului de afaceri și, nu în ultimul rând, modernizarea infrastructurii de apă și canalizare. Fondurile politicii de coeziune vor continua să sprijine dezvoltarea acestei zone”, a declarat Corina Crețu într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.
După evenimentul de luni, primarul Sucaciu a declarat că acest pas este unul important pentru dezvoltarea durabilă a microregiunii și că a primit chiar și asigurări de la comisarul european „că toată munca depusă pentru dezvoltarea Țării Făgărașului nu este în zadar și are toată încrederea că strategia va fi finanțată și implementată.”
Din Microregiunea Țara Făgărașului fac parte municipiul Făgăraș, orașul Victoria, comunele Beclean, Cincu, Drăguș, Hârseni, Lisa, Mândra, Părău, Comăna, Recea, Șercaia, Șinca, Șinca Nouă, Sâmbăta de Sus, Şoarş, Ucea, Viştea, Voila, Jibert, Ticuş (din județul Brașov) și Cârțișoara, Cârța, Arpașu de Jos, Porumbacu de Jos, Avrig, Racovița, Turnu Roşu, Tălmaciu, Şelimbăr, Boiţa, Bruiu, Roșia (din județul Sibiu).
Sursă foto: Facebook/Corina Crețu.