Peste 120 de tineri actori au participat la Festivalul Național de Teatru ”Bona Fortuna”!
Sâmbătă, 5 mai 2018, orașul Victoria a găzduit una dintre cele mai importante competiții de teatru pentru elevi din țară.
Organizat de Clubul Copiilor din Victoria și susținut de compania Purolite, Festivalul Național de Teatru ”Bona Fortuna” a adunat pe scenă trupe de teatru din 17 județe ale țării. Ajuns la cea de-a opta ediție, evenimentul a fost structurat pe două etape: în prima parte a zilei – piese de teatru pentru preșcolari și școlari iar în a doua parte – piese de teatru pentru liceeni. Printre piesele adresate celor din ciclul gimnazial s-au regăsit ”Revolta poveștilor”, ”Pinocchio”, ”Five O’clock” și ”Păcală - Rămășagul”. În cea de-a doua parte, elevii de liceu au impresionat cu piesele ”O întâmplare cu haz”, ”Scrisoare”, ”Perfect imperfect”, ”Felixandra”, ”Spectatorul condamnat la moarte”, ”Borgia, comedie contemporană” și ”Înger și demon”.
”Bona Fortuna este un festival național de teatru, care acum se află la a VIII-a ediție. De această dată, cu mâhnire spunem că nu a primit finanțare însă, cu ajutorul sponsorilor, am reușit încă o dată să îl organizăm. La festival au fost peste 120 de participanți din 17 județe cu participare directă și din alte 8 județe cu participare indirectă. Este un concurs extraordinar, l-am avut alături și pe inspectorul general Ion Negrilă, dar și actori de la Sibiu, Târgoviște.“ a declarat despre eveniment Camelia Bertea, directorul Clubului Elevilor din Victoria.
Câștigătorii din această ediție de la secțiunea Liceu sunt Palatul Copiilor Arad - Locul 1, Clubul Copiilor Făgăraș - Locul 2 și Palatul Copiilor Craiova – Locul 3 iar la secțiunea Gimnaziu, câștigătorii sunt Palatul Copiilor Cluj – Locul 1, Clubul Copiilor Sighișoara – Locul 2 și Clubul Copiilor Victoria – Locul 3.
Compania Purolite, pe lângă susținerea financiară a proiectului a oferit și câte un premiu special pentru ”Cel mai bun actor” și ”Cea mai bună actriță”. Câștigătorii acestora au fost Marius Boboc și Ligia Cristea, ambii de la Palatul Copiilor Arad.
”Suntem bucuroși să fim și în acest an parteneri ai Festivalului Național de Teatru ”Bona Fortuna”. Purolite s-a implicat de-a lungul timpului în diverse proiecte locale, însă cu precădere în cele de natură educațională și culturală, acest festival fiind unul dintre ele. Urmează numeroase alte activități și poiecte, în care vom fi alături de comunitatea locală” a susținut Cristina Lie, reprezentant al companiei Purolite.
Purolite este la nivel mondial, principalul producător de rășini schimbătoare de ioni, care sunt utilizate în aproape toate industriile: de la industria farmaceutică, alimentară, nucleară și fosilă până la industria petrochimică, de minerit dar și purificarea și dedurizarea apei. Fiind înființată în 1981 și având sediul central în Philadelphia (SUA), Purolite este prezentă în Victoria (jud. Brașov) de peste 22 de ani.