ȚARA FĂGĂRAȘULUI 29 august 2018

S-a dat startul primei ediții a competiției de ciclism ”Ovidiu Nodea”

de Administrator | 451 vizualizări

Zeci de locuitori din Beclean, de la cei mai mici și până la cei mai în vârstă, au luat startul astăzi, în cadrul primei ediții a competiției de ciclism ”Ovidiu Nodea”

Evenimentul organizat de Parohia din Beclean alături de Primăria Comunei Beclean, a fost intitulat astfel după binecunoscutul ciclist Ovidiu Nodea, originar din Beclean care a reprezentat România cu succes la diferite competiții internaționale de ciclism. 

Compatiția a fost incărcată de emoții, mai ales pentru cei mai mici concurenți, având vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani, care au luat primii startul, la ora 9:00. Au urmat apoi celelalte categorii, pe distanțe corespunzătoare vârstei.

Ovidiu Nodea, în vârstă de 56 de ani, s-a născut în Beclean iar acum este stabilit în Italia. Acesta a făcut performanță la nivel internațional, în competițiile de ciclism, parcurgând mii de kilometri în Europa și Africa. Ovidiu Nodea, prezent la competiție, ne-a declarat că este pasionat de bicicletă încă de mic copil. Acesta a început să participe la concursuri de ciclism de la vârsta de 14 ani, iar naveta la școală, în Făgăraș a făcut-o, bineînțeles, cu bicicleta. Nu a vrut să facă un bilanț al kilometrilor parcurși, pentru că, spune el, mai are încă de făcut și doar la final va trage linie.

Participanții la concurs au primit o diplomă de participare și un pachet din partea Primăriei, iar din partea Bisericii, copiii care s-au situat pe locurile 1, 2 și 3 au fost recompensați cu o sumă de bani.

sursa foto: facebook

Distribuie articolul:  
|

ȚARA FĂGĂRAȘULUI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.