”Sărbătoarea Buzduganului” în an centenar
„Sărbătoarea Buzduganului”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Drăguș, dar și din Țara Făgărașului, a ajuns la cea de-a 11-a ediție.
În acest an, evenimentul s-a desfășurat sub semnul Centenarului Marii Uniri iar cu această ocazie, participanții au fost invitați să poarte ie sau o cămașă tradițională.
Evenimentul a avut loc duminică și a început la muzeul din sat, apoi tot alaiul a mers în paradă, până în zona Drăguşel. Pe scena amenajată aici au urcat Vasilică Ceterașul și Amalia Ursu, Gabriela Nistor, Mioara Greavu și ansambluri din Țara Făgărașului. Tot aici, a avut loc și desfășurarea obiceiului ”Buzduganul”.
Obiceiul „Buzduganul” este foarte vechi și marchează încetarea unui ciclu agrar al anului şi pregătirea ciclului următor, printr-o fertilizare magică a pământului. Pe vremuri, la sfârşitul secerişului, tinerii din sat organizau o petrecere pentru a sărbători încheierea muncilor agricole şi recoltele bogate. Din cele mai frumoase spice se făcea un buzdugan, în formă de cruce dublă, care era împodobit cu beţe. Buzduganul era apoi purtat până în sat, la casa stăpânului clăcii, unde era udat cu apă. La sărbătoare participă atât băieți cât și fete, grupați câte 12. Cele 12 fete reprezintă anul calendaristic iar buchetul alcătuit din 4 spice de grâu reprezintă anotimpurile anului.
sursa foto: facebook