ȚARA FĂGĂRAȘULUI 22 iulie 2019

Trabantiștii își dau întâlnire la Făgăraș

de Administrator | 509 vizualizări

Posesorii de Trabant se vor întâlni săptămâna viitoare, în 27 iulie, în fața Cetății Făgăraș, în cadrul celei de-a doua ediții „Trabantul ne unește în centru”.  Micile mașini germane vor putea fi admirate aici între orele 11:00 și 12:30, după care vor porni în tur prin Țara Făgărașului.

După ora 13.00 aceștia vor vizita satele Cincșor și Rucăr. În zona de picnic a satului Rucăr aceștia vor servi bucate tradiționale oferite de localnici. După ora 17.00 aceștia vor putea fi văzuți la Festivalul Sâmbăta X3. Duminică, 28 iulie, trabantiștii vor merge la Festivalul Păstrăvarii Făgărășeni din Lisa”, transmite coordonatorul programului, Casa de Cultură Făgăraș, prin intermediul Facebook.

Anul trecut, evenimentul aflat la prima ediție a avut loc în 28 – 29 iulie și a reunit în jur de 15 proprietari de Trabant din 11 județe ale țării.  

Micuța mașină, concepută în 1957 în Germania Democrată și produsă până în 1991 stârnește și acum bucurie în rândul colecționarilor pasionați și admirație în privirile trecătorilor care le mai zăresc, din când în când pe stradă. 

Distribuie articolul:  
|

ȚARA FĂGĂRAȘULUI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.