TURISM 4 iulie 2019

Cele mai frumoase locații din România, potrivit Ghidului Verde Michelin

de Administrator | 391 vizualizări

Ediţia franceză din 2018 a prestigiosului Ghid Verde Michelin dedicat României prezintă, pe parcursul a nu mai puţin de 522 de pagini, cele mai frumoase şi interesante locuri din ţara noastră. Echipa care a realizat ghidul a făcut şi o selecţie a locurilor esenţiale din România ce trebuie vizitate de turişti, pe care vi le prezentăm în continuare.

Autorii Ghidului Michelin au acordat trei stele (maximum posibil) mănăstirilor din Bucovina, despre care spun: „Zidurile colorate ale acestor mănăstiri aflate în peisaje bucolice povestesc Biblia şi viaţa cotidiană asemenea unor benzi desenate medievale”.

Tot trei stele au primit şi Delta Dunării şi Transfăgărăşanul, drum care în opinia realizatorilor ghidului „este unul dintre cele mai frumoase din Europa, traversând peisaje şi munţi de neuitat”.

Trei stele au fost acordate şi bisericii fortificate din Prejmer, judeţul Braşov, „cea mai frumoasă dintre bisericile medievale „trei în unu” (lăcaş de cult, fortăreaţă, depozit de grâne) din Transilvania”. Oraşul Sibiu a primit şi el trei stele, francezii spunând că „este imposibil să rezişti farmecului celui mai frumos oraş din România”.

O descriere specială a fost făcută văilor din Maramureş (trei stele): „România rurală în toată splendoarea sa. Un muzeu în aer liber al tradiţiile rurale... dar un muzeu care trăieşte!” Mănăstirea Horezu, „capodopera domnitorului Brâncoveanu”, clasată în patrimoniul mondial UNESCO, a primit tot trei stele de la autorii Ghidului Michelin.

Realizatorii ediţiei franceze a celebrului ghid au acordat două stele pentru Sighişoara, Castelul Peleş şi Bucureşti, „una dintre cele mai energizante capitale din Europa”. Realizatorii Ghidului Michelin au făcut şi un Top 5 al bisericilor şi mănăstirilor din România, pe primul loc clasând mănăstirile din Bucovina, urmate de mănăstirea Horezu, biserica fortificată de la Prejmer, biserica Stavropoleos din Bucureşti şi biserica din Biertan, judeţul Sibiu.

În ultima ediţie a Ghidului Verde Michelin dedicat României, ediţia în limba franceză, a fost realizat şi un Top 5 al muzeelor din ţara noastră. Pe primul loc a fost situat Muzeul Astra Sibiu, urmat în clasament de Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Brukenthal Sibiu şi Palatul Culturii Iaşi.

Sursa: Adevărul. 

Sursă foto: Szabi Ignacz. 

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.