VEȘTI BUNE 1 iulie 2021

Campania de donare de sânge inițiată de Purolite, un real succes la Victoria!

de Administrator | 1893 vizualizări

Sub sloganul ”dacă ai faptele bune în sânge, vino să donezi”, pe 21 iunie a avut loc la Victoria, o generoasă campanie de donare de sânge, la inițiativa companiei Purolite, prin intermediul Laboratorului de Fapte Bune și cu sprijinul Centrului de Transfuzii Sanguine din Sfântu Gheorghe.

Încă de dimineață, când echipa centrului de transfuzii își instala echipamentele, câțiva donatori matinali forfoteau nerăbdători în jurul bisericii Sf. Împărați Constantin și Elena din Victoria. Unii dintre bărbați au ajutat doamnele asistente la despachetarea paturilor și apoi și-au reluat locul în fața ușii, în coada deja formată. Sentimentul care a dăinuit întreaga zi a fost de recunoaștere. Recunoaștere față de prezența și amabilitatea doamnelor asistente, recunoaștere pentru desfășurarea acestei acțiuni și recunoașterea oamenilor față de semeni. Fiecare om care a vrut să doneze a intrat cu zâmbetul pe buze, parcă mândru să facă o faptă bună. Prin mulțime s-a auzit la un moment dat o voce de femeie care afirma ”Facem și așa destule lucruri rele poate, uneori, fără să ne dăm seama. Este timpul să facem și bine!” 

Donarea s-a desfășurat într-un mod cât se poate de natural și organizat, iar până la ora 13 s-a reușit colectarea de sânge de la 55 de persoane. Deși pandemia i-a făcut pe oameni mai temători și atenți la acțiuni de acest gen, reticența nu s-a resimțit de această dată. Din contră, la campanie au fost prezenți oameni hotărâți să facă un bine celor care au nevoie. Au fost numeroși oameni care s-au aflat la prima donare, dar cu toate acestea se citea pe fața lor curajul și puterea. Motivația a venit și din partea cadrelor medicale, care au afirmat că drumul parcurs a meritat din plin, având în vedere rezultatul mulțumitor. Locuitorii orașului Victoria și-au luat rămas bun și așteaptă cu nerăbdare următoarea vizită a centrului de transfuzii. Într-o lume atât de sufocată de haos și temeri, binele își face loc în sufletul oamenilor, iar acest lucru ne dă speranță și putere să organizăm și cu alte ocazii asemenea campanii.

Distribuie articolul:  
|

VEȘTI BUNE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.