Cel mai modern Planetariu din România se deschide la Brașov
Investiția costă peste 10 milioane de lei
Cel mai mare și modern planetariu din țară va fi deschis în aprilie la Brașov, anunță autoritățile locale din reședința de județ. Obiectiv de educație și de agrement, acesta va funcționa în cadrul Grădinii Zoologice, dar ca obiectiv separat. Investiția costă peste 10 milioane de lei și a fost suportată din bugetul local.
Aici se vor putea viziona proiecții cu efect 3D și rezoluție 4K, dar vor putea fi organizate și conferințe cu scop educativ. Proiecțiile vor fi recomandate copiilor cu vârsta de peste 6 ani și vor viza o gamă foarte largă de subiecte, de la corpurile cerești sau prezentarea spațiului și expedițiilor spațiale până la simulări ale unor momente istorice (de exemplu, erupția Vezuviului și efectele sale asupra orașului roman Pompeii), ale unor fenomene naturale (de exemplu, un tsunami), explorarea oceanelor, viața plantelor sau a animalelor, potrivit primăriei Brașov.
„Mă bucur că astăzi suntem în faza în care putem spune că Brașovul are cel mai mare și modern Planetariu din țară. Vorbim de o investiție de peste 10 milioane de lei, din bugetul municipiului Brașov, care are rolul de a diversifica modul de petrecere a timpului liber pentru brașoveni și turiști, dar, în același timp, are un rol important în ceea ce înseamnă partea practică a învățământului din Brașov. Sperăm ca acest planetariu să devină o platformă de care să beneficieze elevii din Brașov la predarea lecțiilor, altfel decât în sala de clasă cu o carte în față, fie că vorbim de lecții despre explorarea spațiului sau lecții despre flora și fauna dintr-o anumită parte a globului. În prima ședință a Consiliului Local vom propune și tarifele pentru Planetariu, astfel încât acesta să devină operabil în cel mai scurt timp”, a declarat primarul George Scripcaru, luni, 11 martie, într-o conferință de presă.
Planetariul de la Brașov este nu numai cel mai modern și mai mare din România, cu aproape de două ori numărul de locuri al următorului clasat, ci și singurul planetariu din Europa aflat în incinta unei grădini zoologice, a punctat și directorul Zoo Brașov, Alin Pînzaru.
Date tehnice:
- Construire clădire Planetariu: 2.432.000 de lei
- Amenajare Planetariu: 8.205.000 lei, fonduri de la bugetul local.
- Constructor: SC HAR&H SRL
- Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 31 iulie 2018.
- A fost construit un planșeu de beton de peste 300 de m.p., în stil amfiteatru, cu o înclinație de 23,5 grade (aceasta este și axa de înclinare a Pământului), pentru a da senzația de profunzime.
- A fost montată o cupolă specială pentru proiecție, din plăci de aluminiu perforat.
- Au fost instalate 105 scaune, din care două locuri pentru însoțitorii persoanelor cu dizabilități locomotorii.
- Persoanele cu dizabilități beneficiază de acces în sală cu lift și de două locuri speciale pentru cărucioare.
- Au fost instalate două proiectoare pentru planetariu de ultimă generație, SONY, proiecție 4K.
- A fost instalat un sistem de sunet cu 7 canale de sunet, 14 boxe și 2 subwoofer, cu o putere de 19.000 de W.
- Au fost instalate două sisteme de ticketing, unul pentru Planetariu și unul pentru Grădina Zoologică.
- Au fost instalate sistem de climatizare, de detecție incendiu și de supraveghere video.
Sursă foto: Facebook/ Primăria Brașov.