VEȘTI BUNE 6 noiembrie 2019

Comedie despre viața din spatele cortinei

de Administrator | 598 vizualizări

Spectacolul „Cum se face” regizat de Octavian Strunilă ajunge la Făgăraș

Casa de Cultură aduce din nou făgărășenilor un spectacol de neratat. Este vorba despre comedia „Cum se face”, în regia lui Octavian Strunilă, renumit mai ales pentru rolurile sale din serialele românești „Numai iubirea”, „Regina”, „Lacrimi de iubire” și altele. Spectacolul are loc în 20 noiembrie, de la ora 19:00.

În spectacolul „Cum se face” vor juca și Paul Ipate, Andreea Mateiu, Paula Chirilă și George Constantinescu.

Când 5 actori buni se adună, iese o comedie pe cinste - piesa de teatru „Cum se face”!

Spectacolul – scris și regizat de Octavian Strunilă - este o super-comedie de bun gust despre viața din spatele cortinei. Pătrundem în culisele unui spectacol de teatru și descoperim că actorii sunt și ei oameni ca toți ceilalți. Sunt și ei măcinați de alegerile pe care le fac, de valorile la care se raportează și nu în ultimul rând, de eșec! Pentru că în această meserie eșecul este făcut public!

Spectatorii vor fi martori la repetițiile pentru un spectacol de teatru și au ocazia să pătrundă în spatele cortinei acolo unde publicul nu are acces niciodată. Asistă la repetițiile presărate cu situații comice, dar și cu ieșiri nervoase, cu certuri pe marginea orgoliilor, cu pretenții absurde și cu momente de intimitate care se nasc uneori între niște actori care repetă 3 luni de zile. Vom intra pe gaura cheii în sala de spectacol și vom asista din umbră la repetițiile pentru un spectacol de teatru, de la prima întâlnire cu regizorul până în săptămâna premierei!

Acest spectacol reușește să pună mari semne de întrebare despre gândurile care ne frământă zilnic și ne fac să intrăm în conflicte gratuite cu cei din jur și chiar cu noi înșine”, transmit organizatorii evenimentului.

La Făgăraș, evenimentul va avea loc miercuri, 20 noiembrie 2019, ora 19:00.

Accesul se face pe bază de bilet. La categoria 1 acestea costă 40 de lei, iar la categoria 2 – 30 de lei.

Informații și rezervări la numărul de telefon 0268 211 929.

Distribuie articolul:  
|

VEȘTI BUNE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.