Peste 6 milioane de lei pentru reabilitarea termică a 4 blocuri din Făgăraș
Lucrările sunt programate să se încheie în mai 2020
Patru blocuri din Făgăraș vor fi reabilitate termic, iar 60% din costuri vor fi acoperite prin fonduri europene, nerambursabile. Valoarea contractelor, semnate recent la Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, se ridică la peste 6 milioane de lei. Lucrările sunt programate să fie încheiate în mai 2020.
Beneficiarii proiectului sunt 159 de proprietari din blocurile de locuințe amplasate pe Str. Teiului, Bloc 51A, Str. Câmpului, Bloc 4, Scara A,B,C, str. Câmpului, Bloc 5, Scara A,B,C, respectiv blocul amplasat str. Câmpului, Bloc 6, Scara A,B,C.
Prin lucrările proiectului se are în vedere îmbunătățirea confortului termic interior al apartamentelor, reducerea pierderilor de căldură și a consumurilor energetice și, ca urmare, reducerea costurilor de întreținere pentru încălzire. „De asemenea, prin alocarea finanțării din fonduri europene, guvernamentale și locale, cetățenii vor beneficia de o reducere substanțială a costurilor de investiție, având astfel acces la lucrări pe care nu le-ar fi putut realiza din fonduri proprii”, arată un comunicat al ADR Centru.
Proiectul are o valoare totală de 6,01 milioane lei, din care 3,42 milioane lei reprezintă finanțarea nerambursabilă solicitată de către Primăria municipiului Făgăraș, respectiv 60,00% din valoarea eligibilă a proiectului (adică 748.749,56 euro nerambursabili).
„Încă de când am devenit primar, am decis ca, împreună cu echipa de edili, să îmbunătățim calitatea vieții în oraș și sperăm să ne realizăm obiectivul, acela de a asigura servicii publice la un înalt nivel calitativ, care să corespundă cerințelor vieții urbane moderne în municipiul Făgăraș. În urmă cu aproape doi ani am semnat proiectul privind reabilitarea Cetății din inima urbei noastre, printr-un alt proiect REGIO de aproape 22 milioane lei. De această dată aducem o veste bună pentru mai mult de 350 persoane, care locuiesc în cele patru blocuri ce vor fi reabilitate și care, începând cu luna mai 2020, când vom finaliza proiectul, se vor bucura de condiții mult mai bune în locuințe, iar în iarna cealaltă vor plăti facturi la jumătate față de valoarea actuală. Sectorul energetic are o importanță deosebită pentru dezvoltarea economico-socială și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor noștri și, de aceea, investim fonduri europene, pentru a reduce și presiunea pe bugetul local, pe care îl putem direcționa către investiții”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu, potrivit unui comunicat de presă al ADR Centru.
Astfel, prin acest proiect și fondurile alocate „se propun soluții de izolare termică a pereților exteriori, izolarea termică a zonei de intrare în scară, izolarea termică perimetrală a ferestrelor, bordarea cu fâșii orizontale continue de vată minerala bazaltică rigidă a planșeelor, izolarea termică a soclului, izolarea termică a planșeului peste subsol și termoizolarea planșeului peste ultimul nivel. De asemenea, se vor mai realiza lucrări de înlocuire a tâmplăriei exterioare la camere și balcoane, inclusiv a tâmplăriei aferente accesului, închiderea balcoanelor și/sau a logiilor, dotarea instalației cu corpuri noi de iluminat economice de tip LED și montarea senzorilor de mișcare pentru iluminatul din casa scării și acces în clădire. Alte măsuri conexe ce vor fi întreprinse sunt desfacere/refacere tencuieli exterioare la fațadele deteriorate; reparații tencuieli în jurul golurilor după desfacerea tâmplăriei din lemn existente și desfacerea termosistemului existent. Pentru realizarea termoizolației planșeului peste ultimul nivel se propune desfacerea straturilor izolatoare existente; montarea unei balustrade metalice de protecție la terasă, ancorată pe contur, lângă atic, iar acolo unde țeava de alimentare cu gaz a imobilului incomodează montarea polistirenului se va proceda la demontarea și re-montarea ulterioară a acesteia. Prin acest proiect se vor reduce de peste trei ori consumul anual specific de căldură și la mai puțin de jumătate din cât este acum, consumul anual de energie primară”, arată aceeași sursă.
„Sectorul clădirilor este un mare consumator de energie și contribuie major la emisiile de gaze cu efect de seră, de aceea se recomandă acordarea unei atenții deosebite și sprijinirea proiectelor ce vizează reabilitarea termică a clădirilor rezidențiale, în vederea creșterii eficienței energetice a acestora. Din totalul clădirilor la nivel național, clădirile rezidențiale reprezintă majoritatea semnificativă din acești marii consumatori de energie. Prin acest proiect, Primăria municipiului Făgăraș va reuși îmbunătățirea calității vieții în oraș oferind și servicii publice corespunzătoare. Pe lângă acest program de reabilitare termică a blocurilor de locuințe, un alt beneficiu obținut va fi și în domeniul forței de muncă din domeniului construcțiilor, ce va fi susținută datorită creării de noi locuri de muncă pe perioada de implementare a proiectului”, a declarat și director general ADR Centru, Simion Crețu.
Fondurile în acest proiect sunt alocate din bugetul regional al Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: „Reabilitarea termică a blocurilor prin POR 2014-2020.
Sursă foto: http://regio-adrcentru.ro.