VEȘTI BUNE 26 mai 2020

Primul braşovean donator de plasmă pentru tratamentul pacienţilor COVID!

de Administrator | 1155 vizualizări

Un pacient vindecat de COVID-19 a fost luni, 25 mai, primul donator de plasmă prin procedura de plasmafereză, al Centrului de Transfuzii Sanguine Braşov.

„În condiţiile în care ştim cu toţii că plasma COVID-19 este foarte importantă pentru tratamentul bolnavilor aflaţi în stare gravă, astăzi, 25 mai 2020, am demarat procesul de colectare a plasmei umane de la pacient vindecat COVID-19, prin procedura de plasmafereză realizată cu ajutorul echipamentului primit recent, de la Consiliul Judeţean Braşov, printr-o donaţie. Procedura a fost încheiată cu succes”, a anunţat Camelia Roşu, directoarea Centrului de Transfuzii Braşov.

Plasma astfel recoltată va fi distribuită şi administrată pacienţilor critici infectaţi cu COVID-19, care au vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi.

„Mulţumim curajosului donator pentru gestul nobil pe care l-a făcut şi aşteptăm ca şi alţi pacienţi vindecaţi să ni se alăture ca donatori de plasmă convalescentă, în lupta împotriva acestui virus”, a afirmat directoarea Centrului de Transfuzii Sanguine Braşov.

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a salutat această realizare şi şi-a exprimat încrederea că pacienţii vor avea o şansă mai rapidă de vindencare cu ajutorul acestui tratament.

„Pentru noi, ca administraţie judeţeană, este esenţial să asigurăm în toate unităţile medicale pe care le administrăm condiţiile cele mai bune din punctul de vedere al dotărilor şi al modalităţilor terapeutice, astfel încât pacienţii să aibă acces la cele mai eficace tratamente”, a menţionat şeful CJ Braşov.

Terapia cu plasma umană hiperimună de la convalescenți este considerată soluția cea mai promițătoare pentru perioada imediat următoare, până la crearea și validarea unui vaccin anti-COVID-19 și a unui tratament medical standard. Principiul de bază e cunoscut de peste un secol și a fost aplicat și în alte cazuri de infecții virale. Cei vindecați de COVID-19 dezvoltă anticorpi în sânge, care pot fi preluați împreună cu plasma lor și transferați în sângele pacienților aflați în stare critică, ajutându-i să lupte împotriva bolii.

Sursa: Facebook/ Consiliul Județean Brașov. 

Distribuie articolul:  
|

VEȘTI BUNE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.