VEȘTI BUNE 2 aprilie 2021

PUROLITE realizează în România produse cu aplicații în domeniul farmaceutic și medical, esențiale în lupta la nivel global împotriva COVID19

de Administrator | 2477 vizualizări

Substanțe pentru terapia cu plasmă, pentru kit-urile de testare, dar și ingrediente farmaceutice active pentru tratamentele COVID sunt realizate la Victoria, în județul Brașov.

Compania americană Purolite, cu unități de producție în România, luptă în linia întâi alături de companii farmaceutice din lumea întreagă, pentru combaterea pandemiei COVID19. Produsele fabricate de Purolite în România, cu aplicații în domeniul farmaceutic și medical, sunt esențiale în lupta cu pandemia. La poalele munților Făgăraș se produc substanțe adsorbante folosite în terapia cu plasmă pentru decontaminarea sângelui, Purolite fiind de peste 20 de ani furnizorul unor astfel de soluții în domeniul farmaceutic.

Totodată, cei mai mari producători globali de teste pentru identificarea virusului COVID apelează la produsele Purolite pentru producerea de medii pentru kit-urile de testare, iar substanțele farmaceutice active produse în Victoria sunt folosite în tratamentele pacienților COVID19, în lumea întreagă.

”Suntem în linia întâi în lupta cu pandemia, iar oamenii noștri din Victoria și localitățile învecinate ar trebui să fie mândri de contribuția lor la efortul global de a opri această pandemie. Munca noastră în România este esențială pentru oprirea răspândirii acestui virus și pentru reducerea ratei de mortalitate asociate lui. Purolite trebuie să-și mărească, cât mai repede, capacitatea de producție pentru a putea fabrica și mai multe astfel de produse vitale. Avem nevoie ca autoritățile locale și centrale să înțeleagă cât de important este, nu doar pentru România, ci pentru întreaga lume, ca inițiativelor noastre de dezvoltare să li se acorde sprijinul necesar. Prin extinderea producției, nu doar că vom aduce beneficii greu de cuantificat la nivel global, dar comunitatea locală va câștiga 80 – 100 de noi locuri de muncă” a declarat Jacob Brodie, vicepreședintele Purolite.

Extinderea producției este critică, dar depinde de avizarea noii stații de epurare.

Purolite face eforturi uriașe pentru a obține avizele pentru o stație de epurare a apelor industriale, ce le-ar permite extinderea producției, inclusiv a substanțelor folosite în domeniul farmaceutic și cel medical. Cererea pentru astfel de produse este uriașă în această perioadă, iar nevoia lor este critică la nivel global, întrucât sunt esențiale în multe procese ce țin de lupta împotriva pandemiei în întreaga lume.

Pe lângă cele câteva zeci de locuri de muncă ce vor fi create la noua stație de epurare, aceasta va ajuta la creșterea capacităților de producție Purolite în Victoria și, implicit, va crea noi locuri de muncă. Compania estimează că peste 100 de victorieni vor avea oportunități de angajare în urma acestei dezvoltări. Noua stație de epurare va rezolva și mai vechea problemă a locuitorilor din Victoria, privind mirosurile neplăcute rezultate din tratarea apelor reziduale la vechea stație de epurare din localitate.

 

Despre Purolite

Purolite este un furnizor global de rășini schimbătoare de ioni, catalizatori și adsorbanți care contribuie la menținerea unei lumii curate și sănătoase. Cu sediul central în Pennsylvania, SUA, Purolite deține unități de producție certificate ISO 9001 în Statele Unite ale Americii, China și România și operează în cinci centre de cercetare și dezvoltare din America, Europa și Asia.


În industrii precum cea a tratării apei, generarea de energie, industria produselor farmaceutice, a alimentelor și băuturilor, Purolite aduce pe piață mai multe produse noi decât orice altă companie producătoare de rășini, fiind singura companie axată exclusiv pe tehnologia rășinilor schimbătoare de ioni. Cu cea mai mare și pregătită echipă tehnică de vânzări și cu peste 40 de birouri de vânzări pe tot mapamondul, Purolite este compania care găsește întotdeauna soluții pentru problemele clienților săi.

În Victoria, Purolite deține și o unitate de producție a produselor farmaceutice, inspectată și certificată de FDA (Food and Drug Administration – Statele Unite ale Americii), certificată EU cGMP, care are în dotare camere curate pentru obținerea rășinilor speciale, folosite în aplicații de tip “Life Sciences”, laboratoare de înaltă tehnologie pentru cercetare, precum și unități de producție pentru rășini schimbătoare de ioni și adsorbanți polistirenici și acrilici. Purolite deține tehnologii pentru obținerea de rășini speciale care îmbunătățesc calitatea și eficiența pentru aproape toate produsele de consum care există astăzi.

În luna iunie 2019, Purolite a obținut certificarea ISO 14001:2015 - sistemul de management de mediu. Certificarea vine ca o confirmare a faptului că unitatea de producție din România respectă standardele și reglementările locale și europene în domeniul protecției mediului înconjurător.

Distribuie articolul:  
|

VEȘTI BUNE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.