Se poate dona sânge la Făgăraș
Un punct de recoltare a sângelui a fost deschis la Făgăraș. Primii donatori vor putea fi primiți joi, 27 februarie 2020, la ora 8:15.
„Donatorii vor fi primiți într-un nou spațiu, situat în clădirea din incinta Spitalului Municipal unde funcționează și Hospice Casa Speranței (vizavi de Ambulanță). Cadrele medicale de la Centrul de Transfuzie Sanguină Brașov vor veni lunar în municipiul nostru, astfel că cetățenii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze zeci de kilometri”, informează Primăria Făgăraș.
Primii care și-au anunțat intenția de a dona sânge au fost chiar funcționarii primăriei, spune edilul șef, Gheorghe Sucaciu.
„Nu mi se pare normal ca oamenii să parcurgă o distanță atât de lungă pentru a dona sânge. Doamna doctor Pandrea a identificat un nou spațiu care a fost amenajat conform cerințelor Centrului pentru Transfuzii din Brașov, cu care am avut o colaborare foarte bună. Primii care s-au arătat interesați să doneze sunt funcționari din primărie, dar cetățenii au întâietate și pe această cale îi invit să ni se alăture pe 27 februarie, în intervalul orar 8:15 – 12:30”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.
În urma discuțiilor purtate de acesta cu directorul Centrului de Transfuzii din Braşov, Camelia Roșu, și cu managerul Spitalului Municipal, dr. Mihaela Pandrea, punctul de recoltare își reia activitatea după un an în care nu a funcționat.
„Am pus la dispoziție o altă încăpere pentru recoltarea de sânge, după ce am amenajat-o împreună cu echipa din spital. Condițiile nu pot fi comparate cu cele din vechiul spațiu, totul este așa cum ni s-a cerut. Medicii Centrului de Transfuzii Sanguine Brașov se vor deplasa lunar pentru a recolta sânge din Făgăraș și vin cu toate dotările necesare. Nu este stabilită o zi fixă, dar vom anunța populația din timp, în fiecare lună, când va putea dona. Aceste detalii vor fi transmise primăriei și presei, pentru a informa cetățenii. Dorim să îi reobișnuim pe făgărășeni cu această practică ce salvează vieți și să creștem numărul donatorilor”, spune dr. Pandrea, managerul Spitalului Municipal Făgăraș.
Conform statisticilor oficiale din ultimii ani, doar 2% din populaţia României donează sânge, un procent extrem de mic raportat la necesităţile pacienților.
Nevoia de sânge pentru transfuzii în spitale crește de la an la an, odată cu nivelul de complexitate al procedurilor medicale și chirurgicale moderne. 450 ml de sânge donat ar putea salva trei vieţi.
Sursa: Primăria Făgăraș.