VEȘTI BUNE 5 noiembrie 2019

Șezătoare populară la Veneția de Jos

de Administrator | 1173 vizualizări

În cadrul evenimentului va avea loc și o lansare de carte

Căminul Cultural din Veneția de Jos va găzdui sâmbătă, 9 noiembrie, o șezătoare populară. Evenimentul este programat între orele 10:00 și 15:00. În cadrul evenimentului va avea și o lansare de carte. 

Pregătiți-vă frumoasele straie populare și haideți să petrecem împreună câteva ore de voie bună, muzică, joc, lucru de mână și să degustăm delicioasele noastre bucate tradiționale”, transmit organizatorii evenimentului.

Cu ocazia evenimentului se va lansa și „Monografia satului Veneția de Jos și Memorii”- de Dr. Av. Octavian Comaniciu. Același volum va fi prezentat sâmbătă, de la ora 17:00 și în sala Tronului din Cetatea Făgărașului.

„Monografia satului Veneţia de Jos apare sub egida Asociaţiunii ASTRA, prin Despărţământul Ioan Codru Drăguşanu al ASTREI din Făgăraş, şi a fost scrisă în anii 1980 de avocat dr. Octavian-Gheorghe Comaniciu, fiu al satului, fost prefect al judeţului Braşov în guvernul condus de Octavian Goga. Cartea mai conţine o seamă de Memorii scrise de autor spre sfârşitul vieţii sale acumulând o serie de informaţii istorice de peste 100 de ani a satului Veneţia de Jos, ca şi a oraşelor Braşov, Oradea,Sibiu, Sighişoara, Arad şi Făgăraş”, arată organizatorii, prin intermediul Facebook.

Activitatea este coordonată de Asociația Culturală „Ioan Cavaler de Pușcariu”.

Distribuie articolul:  
|

VEȘTI BUNE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.