VEȘTI BUNE 11 decembrie 2019

Spațiu multifuncțional pentru educație și recreere

de Administrator | 515 vizualizări

Primăria Făgăraș a implementat al treilea proiect finanțat prin Bugetare participativă

O alee din asfalt aflată în curtea Școlii Gimnaziale „Ovid Densușianu” din Făgăraș a fost modernizată, în urma propunerii incluse și votate în planul de Bugetare Participativă pe anul 2019. În locul asfaltului degradat s-au pus pavele, au fost amplasate bănci, a fost amenajat un spațiu destinat parcării bicicletelor și au fost plantați puieți de Thuia. Investiția se ridică la peste 36.000 de lei.    

Locul va putea fi utilizat de elevi și profesori pentru desfășurarea unor activități cu caracter educațional, dar și pentru relaxare. Lucrările au o perioadă de garanție de 12 de luni, iar costul acestora a ajuns la 36.105,02 lei”, a transmis, la finalizarea lucrărilor, Primăria Făgăraș.

Proiectul a fost realizat la propunerea profesorului Aurelian Curticăpean, susținut cu sute de voturi de către cadrele didactice, părinții elevilor și comunitate.

Acesta este al treilea astfel de proiect care face parte procesul de Bugetare Participativă, finalizat de autorități.

Procesul de bugetare participativă, program pilot demarat de Primăria Municipiului Făgăraș, urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor prin implicarea acestora în dezvoltarea comunității. Alte 3 proiecte urmează să fie finalizate, iar stadiile acestora pot fi verificate pe platforma www.bp.primaria-fagaras.ro.

50.000 de euro este suma totală alocată anul acesta, urmând ca în 2020 să crească până la 7% din bugetul secțiunii de dezvoltare al Municipiului Făgăraș, provenit din excedentul anului bugetar anterior, conform hotărârii luate de Consiliul Local”, mai informează autoritățile.

Aceeași sursă reamintește faptul că „înainte de demararea procesului de bugetare participativă, specialiștii din cadrul Primăriei Făgăraș au organizat o serie de dezbateri publice, dar și ateliere în fiecare cartier din municipiu, în cadrul cărora au vorbit cu cetățenii prezenți și le-au explicat ce presupune acest demers”.

Celelalte două proiecte deja implementate sunt realizarea accesului între Șoseaua Combinatului și Strada Belvedere, respectiv spațiul de joacă în aer liber de la Creșa Mămăruța.

În derulare sunt alte trei propuneri ale cetățenilor, respectiv „Reconstrucția scărilor de legătură între Romarta și BIG”, „Făgăraș City APP – Ghidul tău digital” și „Teren de baschet în aer liber”.

Mai multe informații pe acest subiect sunt disponibile pe site-ul dedicat, https://bp.primaria-fagaras.ro/.

Distribuie articolul:  
|

VEȘTI BUNE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.