Există un loc în orașul Victoria al Țării Făgărașului unde să fii special este de fapt normalitatea. Aici, peste 60 de copii deosebiți învață să fie acceptați de societate, să își găsească un loc numai al lor și să înfrunte curajoși privirile indiscrete aruncate de multe ori în direcția lor. Este vorba de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Victoria, șansa copiilor cu dizabilități din centre de plasament sau familii din Țara Făgărașului.

Nu este un loc lipsit de păcate sau de nevoi, însă nicio greutate nu pare să fie mai mare decât aceea de a nu putea oferi unui copil bolnav condițiile și ajutorul necesar atunci când, în disperarea sa neconștientizată, se apucă strâns de mâna întinsă care i se oferă.

La Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Victoria învață 64 de copii cu deficiențe mintale sau locomotorii de diferite grade, de la ușoare până la severe. Dintre aceștia, 12 copii provin din centrul de plasament, iar restul aparțin familiilor din Victoria, Ucea de Jos, Ucea de Sus, Sâmbăta, Lisa și alte localități din Țara Făgărașului. Sunt elevi din clasele a II-a, până la a XII-a. Unii au privirile tulburi, alții te privesc parcă până în adâncul sufletului și îți ghicesc cu profunzimea din ochi până și cele mai ascunse temeri.

Mulți dintre ei găsesc puterea să zâmbească și pentru că recent școala lor, al doilea cămin, a primit o față nouă printr-o reabilitare susținută de un sponsor privat, respectiv compania Purolite.

„Anul acesta, cu ajutorul celor 8.000 de lei de la Purolite, deci prin sponsorizare, am zugrăvit toată școala, holuri, săli de clasă, cât s-a putut în limita bugetului”, ne-a declarat directoarea instituției, Cristina Albăceanu, care a mai precizat că lucrările sunt departe de a fi încheiate.

„Sponsorizarea ne-a fost foarte utilă pentru că dacă aveam anual doar 4.500 de lei banii pe care îi putem folosi pe reparații, nu aveam cum să ne descurcăm. (...) De maximă necesitate, pentru că avem recomandarea de la Sanepid, ar fi să schimbăm scaunele, mobilierul. Sunt rupte. Nu au mai fost investiții cred că din 2008. Asta ni s-a recomandat acum, să înlocuim scaunele și mesele care sunt stricate. (...) Mai trebuie să schimbăm ușile, să facem rampă pentru copii, să amenajăm toaletele pentru copiii cu dizabilități”, a mai completat directoarea.

Implicarea comunității, necesară

Acum se discută intens în rândul autorităților locale ca școala să își piardă personalitatea juridică din cauză că nu întrunește numărul necesar de elevi. Indiferent care va fi decizia în final, un lucru este cert: unitatea de învățământ este extrem de utilă în activitatea pe care o desfășoară.

„Interesul copilului este primordial. Dacă părintele vede că nu face față în învățământul normal, rămâne repetent un an, doi, trei, trebuie adus în învățământul special, pentru că aici are o șansă, o posibilitate. Totuși, părinții preferă să își integreze copiii în învățământul de masă. Spre asta se și tinde. Din punctul nostru de vedere nu este o soluție bună, dar ține de voința părintelui. Dacă el vrea, îl poate duce în învățământul de masă, dar acolo beneficiază de un profesor de sprijin care lucrează doar o oră cu el. Pe când la școala specială sunt 8 ore, de la 8 dimineața până la ora 16. Acesta este programul: de la 8 până la 12 sau 13 sunt ore de predare și învățare, după care intră pe terapii specifice pentru copiii cu dizabilități, logopedie, kinetoterapie, ludoterapie, de socializare. Absolut toate se fac în școală. (...) Dintre cei care au terminat, o parte s-a angajat la Sibiu. Au o diplomă, de școală profesională, pe meserii: mecanică, ospătar bucătar-finisor în materiale textile și piele și tinichigii auto”, a mai punctat Cristina Albăceanu.

Aceasta a subliniat că există loc și de mai bine, însă îmbunătățirile pot fi obținute doar cu implicarea activă a comunității.

„Sunt condiții în școală, dar cred că trebuie să implicăm și comunitatea și părinții. Să vină să vadă efectiv ce se lucrează în școală. Sunt părinți care știu, sunt părinți care nu vor să știe, deși au copilul aici. Poate nu au venit niciodată la o ședință cu părinții, să ia legătura cu noi. Noi mergem acasă la ei când vedem că nu mai vine copilul la școală. Sunt părinți care nu au niciun serviciu, nimic și își trimit copiii la muncă, copii cu dizabilități. Ei se duc și lucrează cu ziua sau cum lucrează.  De aceea spun că trebuie să implicăm toată comunitatea, toți părinții: să se implice în educația lor și să ne sprijine și pe noi”,  a mai explicat Cristina Albăceanu.

În ciuda greutăților, atunci când se vrea, se găsesc soluții, ne mai arată prin exemplul său conducerea școlii speciale.

„Suntem într-un proiect național Pro21, în care ne implicăm și vrem să facem ateliere protejate pentru copiii nedeplasabili, ca să le asigurăm când termină un serviciu în care să producă și să și vândă. Suntem 12 profesori implicați”, a precizat directoarea.

În județul Brașov există în total 5 unități de învățământ special, la Brașov, Codlea, Făgăraș, Săcele și Victoria. Fiecare dintre acestea îi ajută astfel pe copii să învețe să-și deschidă aripile și să zboare spre o viață mai bună, o existență pe care o merită cu desăvârșire.