OAMENI BUNI 15 aprilie 2020

OAMENII din Victoria la nevoie se cunosc

de Administrator | 1868 vizualizări

O mână importantă de oameni din Victoria, atât din mediul privat – SC Purolite și Saga Victoria- cât și membri ai comunității, printre care Carmen Popa, Ana Maria Miclea, Camelia Bertea și-au unit forțele, timpul și resursele pentru a-și ajuta semenii.

Trăim vremuri de criză în care suntem nevoiți să stăm în casă, în care multe afaceri se închid și unii oameni rămân fără locuri de muncă, vremuri în care de cele mai multe ori suntem mult mai concentrați și atenți la noi înșine și la nevoile noastre. În astfel de vremuri însă, se cunosc și oamenii care își pun timpul, banii și energia în slujba aproapelui. De la începutul acestei luni, în fiecare zi o parte din bătrânii fără aparținători din Victoria au beneficiat de o masă caldă gătită de Carmen Popa și Ana Maria Miclea, două prietene care nu s-au dat niciodată în lături de la a-i ajuta pe cei mai nevoiași din oraș. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul celor de la Saga Victoria, al părintelui Mihai Fogoros împreună cu o echipă de voluntari și alte persoane care au dorit să rămână anonime.

Tot în acest context, la inițiativa unor oameni sufletiști, Fundația Comunitară Țara Făgărașului a lansat apelul la începerea donațiilor pentru fondul ”Toți pentru Victoria! (COVID-19)”. Camelia Bertea, Simona Rodica Morariu, Angelica Lazăr și Banciu Maria Alina au demarat acest proiect cu strângere de fonduri destinate semenilor noștri din orașul Victoria. Până acum, din banii strânși în urma donațiilor, au reușit să ajute peste 30 de familii greu încercate în această perioadă. Contribuțiile se pot face în continuare online, prin donație directă pe site-ul Fundației Comunitare Țara Făgărașului (selectând Fond Victoria), prin virament bancar: RO42RNCB0472136508350001 (pentru lei) și RO90RNCB0055136508350005 (pentru USD) sau donând 2 Euro, prin SMS la 8837 cu textul VICTORIA.

De asemenea, în această perioadă și cei de la Purolite Victoria au achiziționat și livrat alimente pentru 40 de familii din Victoria, însemnând aproximativ 165 de persoanele izolate, în vârstă sau aflate în dificultatea de a și le procura. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul Primăriei Victoria.

sursă foto: facebook 

Distribuie articolul:  
|

OAMENI BUNI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.